REGULAMENT OFICIAL
International Jazz in the Park Competition
Cluj-Napoca, România, 5 – 7 Iulie 2024
I. DESPRE COMPETIȚIE
Organizator: Fapte Muzicale SRL & Asociația Fapte
Competiția: International Jazz in the Park Competition
Scop: International Jazz in the Park Competition își propune să identifice, promoveze și susțină tineri artiști de jazz, pretabili pentru festivaluri și pentru concerte live.
Domenii artistice
International Jazz in the Park Competition se adresează tuturor formațiilor care interpretează piese din stilul intitulat generic JAZZ (găsiți aici lista cu toate genurile acceptate în competiție).
Prezentare context competiție
Competiția se desfășoară sub forma unui festival de tip open air (aer liber). În cadrul acestui eveniment, accesul publicului este gratuit și pe lângă concertele efective din competiție în locația de eveniment au loc și alte activități, inclusiv concerte cu alte trupe neparticipante în competiție. Dorința noastră este de a crea un context cât se poate de autentic, un festival propice.
Scena de competiție va una dintre scenele din eveniment și va găzdui 4 reprezentații pe zi. Concertele invitaților speciali care vor închide zilele de eveniment vor avea loc pe o scenă distinctă.
În ciuda faptului că fiecare concert va fi analizat de către juriul nostru alcătuit din experți ai industriei, așteptarea organizatorilor este ca trupele participante să se comporte ca la orice alt festival, punând accent pe interpretarea artistică și interacțiunea cu publicul din eveniment, mai degrabă decât cu adresarea către juriu.
Perioada de desfășurare
– Înscriere în competiție: 25 ianuarie – 10 martie 2024
– Comunicare rezultate preselecție: 1 aprilie 2024
– Competiție prestații live în prezența juriului: 5 – 7 iulie 2024
– Decernarea premiilor: 7 iulie 2024
Regulament
Participanții la competiție sunt obligați să respecte termenii și condițiile prezentului Regulament al Competiției (denumit în continuare ”Regulamentul”). Regulamentul este disponibil, în mod gratuit, oricărei persoane interesate, pe pagina competiției (www.jazzinthepark.ro/competition). Informații suplimentare pot fi solicitate la adresa [email protected]. Organizatorul îşi rezervă dreptul de a modifica Regulamentul, cu condiția anunțării în prealabil, cu minim o (1) zi lucrătoare înainte de data intrării în vigoare a modificărilor.
II. ÎNSCRIEREA ÎN COMPETIȚIE
Participanți eligibili
International Jazz in the Park Competition se adresează tuturor formațiilor care interpretează piese din stilul intitulat generic JAZZ (găsiți aici lista cu toate genurile acceptate în competiție). Prin „formație” se înțelege un grup artistic format din cel puțin doi instrumentiști, indiferent de instrumentele la care interpretează.
Membrii formațiilor înscrise trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 16 și 35 de ani la momentul derulării International Jazz in the Park Competition (5 Iulie 2024). Prin excepție, un singur membru al formației poate avea vârsta peste 35 de ani.
Înscrierea în competiție
Înscrierea în competiție se face pe site-ul www.jazzinthepark.ro/competition în mod continuu până la 10 martie 2024.
Documente necesare pentru înscrierea în competiție:
- Formularul de înscriere completat online pe site-ul www.jazzinthepark.ro.
- Biografia formației
- Înregistrarea video (minim 2 minute) a cel puțin unei piese reprezentative pentru formație, interpretate live. Demoul (înregistrarea video live a trupei) trebuie să fie uploadat pe Youtube și să reflecte componența actuală a trupei. Calitatea propriu-zisă (tehnică) a înregistrării nu constituie un criteriu de jurizare, însă participanții sunt încurajați să prezinte materiale de o calitate cât mai ridicată pentru ca aprecierea membrilor juriului să nu fie viciată. De asemenea, nu sunt importante împrejurările în care a fost făcută înregistrarea (concert live, sală de repetiții etc). Înregistrarea video nu poate fi mai veche de 1 ianuarie 2022.
- Piese înregistrate ale trupei (min. 1 – max. 3), pe lângă înregistrarea video. Acestea pot fi în format mp3 sau sub formă de link către platforme folosite de formație (Spotify, Itunes etc.)
- Media / Press kit – fotografii de grup cu trupa. Acestea trebuie să fie fotografii recente care să nu conțină alte elemente de branding. De asemenea, toți membrii formației trebuie să apară în materialele trimise. Sunt acceptate atât fotografiile de studio, cât și fotografii din timpul concertelor.
Observații
Adăugarea altor membri după înregistrarea în competiție este interzisă fără anunțarea și acordul organizatorilor. Schimbarea a mai mult de o treime din membrii grupului este de asemenea interzisă fără anunțarea și acordul organizatorilor. În cazul intrării în finală, membrii care urcă pe scena International Jazz in the Park Competition în zilele de 5 – 7 iulie 2024 trebuie să fie aceiași care au fost înscriși și apar pe video sau cei pe care ulterior juriul i-a admis. În caz contrar, formația va fi descalificată.
Finaliștii vor trebui să trimită Organizatorului copii după cărțile de identitate ale membrilor trupei.
Finaliștii vor trebui să completeze și semneze o Scrisoare de Angajament care confirmă participarea în cadrul International Jazz in the Park Competition în perioada 5 – 7 iulie, disponibilitatea tuturor membrilor trupei de a participa în formula prezentată la înscriere, precum și acceptarea expresă a condițiilor prezentului regulament de competiție.
Trupele finaliste vor trebui să completeze și să semneze un formular prin care să cedeze drepturile de autor către organizatori pentru concertul lor din cadrul competiției. Unicul scop al acestui articol este acela de a obține de către organizatori licența pentru eveniment din partea UCMR-ADA. Concertul, respectiv piesele din timpul recitalului nu vor fi folosite în scop comercial nici înainte nici după participarea la International Jazz in the Park Competition.
În cazul în care Artistul nu reușește să se prezinte la Competiție sau anulează participarea din cauze imputabile acestuia (excepție făcând cazurile de forță majoră, boală sau altă incapacitate a Artistului certificată de un cadru medical) acesta trebuie să plătească Organizatorului daune interese proporțional cu prejudiciile create, stabilite la valoarea de 1.000 de euro.
Organizatorul își rezervă dreptul de a refuza participarea unei anumite trupe pe motiv de neconcordanță cu condițiile de participare.
Prin completarea și transmiterea prezentului formular, participanții sunt de acord ca datele lor cu caracter personal să fie prelucrate și stocate de Asociația Fapte în vederea derulării International Jazz in the Park Competition, conform politicii de prelucrare a datelor cu caracter personal din prezentul regulament.
Toţi participanții la competiție trebuie să citească şi să accepte Regulamentul înainte de a se înscrie. Nerespectarea regulilor şi condiţiilor prevăzute în Regulament va duce la depunctarea în competiție sau la descalificare.
Prin transmiterea formularului de înscriere confirmaţi că aţi citit, înţeles şi sunteţi de acord cu Regulamentul. Participanții declară pe proprie răspundere că au dreptul de a înscrie proiectele/formațiile artistice în competiție și că sunt autorii și proprietarii drepturilor de autor ale respectivelor proiecte artistice.
Pentru proiectele declarate câștigătoare, organizatorii își rezervă dreptul de a prezenta respectivele proiecte/lucrări artistice fără vreo obligație financiară suplimentară în cadrul ediției 2024 a proiectului International Jazz in the Park Competition, în orice alt tip de prezentare publică, material de promovare, de presă sau media, în scopuri non-comerciale și în legătură cu proiectele Jazz in the Park în edițiile curente și viitoare ale acestuia.
Anunț rezultate selecție
Fiecare candidat va primi confirmarea sau refuzul, respectiv invitația oficială de participare la competiție (unde este cazul), până cel târziu la data de 4 aprilie 2024. În urma preselecției vor fi invitați să participe la finala din Cluj-Napoca (5 – 7 iulie 2024) primele 12 formații din clasament.
III. DERULAREA COMPETIȚIEI
Finală – Prestație live
Fiecare trupă selectată va concerta în cadrul unui eveniment (finală live) organizat în zilele de 5 – 7 iulie 2024 la Cluj-Napoca pe scenele dedicate evenimentului din Parcul Central. Prin completarea formularului de înscriere, formația confirmă disponibilitatea de timp a tuturor membrilor formației pe întreaga perioadă de derulare a International Jazz in the Park Competition.
În cadrul competiției de prestații live, open air, formația va susține în fața juriului și a publicului un recital de minimum 30 minute și maximum 45 minute. Nu sunt acceptate negativele sau formulele de DJ & voce. Toate formațiile trebuie să cânte live (în direct). Melodiile sau versiunile preluate (covers) sau reorchestrate sunt admise.
Prin completarea formularului de înscriere, formația confirmă disponibilitatea de timp a tuturor membrilor formației pe întreaga perioadă de derulare a International Jazz in the Park Competition
Organizatorii își rezervă dreptul de a modifica datele de derulare a evenimentelor, de a anula sau comasa performance-uri în caz de condiții meteo nefavorabile sau alte evenimente care împiedică derularea proiectului.
Documente necesare pentru participarea la competiție și ridicarea premiilor:
- Scrisoare de angajament, semnată de reprezentantul formației artistice, care confirmă disponibilitatea tuturor membrilor trupei pe perioada International Jazz in the Park Competition, precum și acceptarea expresă a prezentului regulament.
- Formular de consimțământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal, completat și semnat de fiecare membru al formației.
- Copii ale cărților de identitate/pașaport al fiecărui membru al trupei participante.
- Certificat de rezidență fiscală (doar pentru formațiile al căror membrii nu au domiciliul în România) pentru reprezentantul trupei, în cazul formațiilor declarate câștigătoare. Dat fiind că eliberarea certificatului de rezidență fiscală de către autoritățile fiscale naționale poate dura până la 30 de zile, recomandăm ca acesta să fie solicitat odată cu confirmarea participării la finala competiției Jazz in the Park, astfel încât premiile să poată fi plătite imediat după competiție.
- Proces verbal de premiere, completat, semnat și asumat de reprezentantul legal al formației (în cazul formațiilor declarate câștigătoare)
- Decontul de transport, și documentele justificative conform prevederilor prezentului regulament.
- Asigurare de călătorie și asigurare medicală pentru toți membrii trupei, valabilă pentru întreaga perioadă a șederii în România. Costurile aferente asigurărilor de călătorie și medicale sunt suportate integral de trupele participate. Organizatorul își rezervă dreptul de a solicita dovada asigurării de călătorie și medicală.
lV. TAXA DE PARTICIPARE
Participarea la International Jazz in the Park Competition nu este supusă nici unei taxe.
V. CONDIŢII DE PARTICIPARE LA COMPETIȚIE
Transport
În cazul în care artistul/ formația nu este din municipiul Cluj-Napoca, transportul acesteia din orașul de reședință către Cluj-Napoca și retur va fi decontat de organizatorii competiției în limita a 2.000 lei per formație pentru formațiile din România, respectiv 1.000 de euro per formație pentru formațiile din afara țării. În vederea decontării cheltuielilor de transport participanții vor prezenta documente justificative din perioada de derulare a proiectului, cum ar fi: bilet de transport, bon de combustibil cu menționarea codului de identificare fiscală al organizatorului (Asociația Fapte, CIF 31425230), factură fiscală emisă în numele Asociație Fapte, alte asemenea.
Nu se acceptă spre decont facturi care au ca beneficiar membrii grupului artistic, orice alte entități juridice decât Asociația Fapte, bonurile de combustibil care nu au înscris CIF-ul Asociația Fapte sau îl au înscris în mod eronat, orice alte documente care nu respectă prevederile legale în vigoare. Decontul de transport se poate face din momentul în care trupele pot prezenta documente justificative și completează formularul de decont al cheltuielilor de transport, dar nu mai târziu de data de 25 Iulie 2024. Formularul de decont va fi însoțit de documentele justificative în original. Formularul de decont va fi transmis prin email la adresa [email protected], precum și prin poștă către Asociația Fapte, str. Franz Liszt 28A, ap. 2, Cluj-Napoca sau predat organizatorilor în ultima zi de competiție.
Cazare și masă
Pe perioada participării la competiție, organizatorii asigură cazare (clasificare 3 stele) în mod gratuit membrilor formațiilor care nu sunt din Cluj-Napoca pe durata a maximum 2 nopți, la alegerea fiecărei formații în parte, incluzând ziua competiției. Pe perioada șederii în Cluj-Napoca, participanților li se vor asigura mesele principale, conform sosirii/plecării. Toți membrii formațiilor care au reședința în Cluj-Napoca vor beneficia de un voucher de masă în ziua concertului.
Onorariu garantat
Fiecare trupă finalistă beneficiază de un onorariu garantat în valoare de 1.000 euro net, la cursul BNR din ziua plății. Plata onorariului garantat se efectuează în decurs de 14 zile lucrătoare de la prestație (ziua concertului), în baza trimiterii Certificatului de Rezidență Fiscală (în cazul artiștilor străini).
VI. REPETIŢIILE, ECHIPAMENTUL ŞI SCENA
Probele de sunet vor fi organizate în aceeași zi cu competiția, în aceeași locație, fiecare formație va avea la dispoziție 30 de minute pentru proba de sunet (la care se adaugă timpul de load in) înaintea concertului. Fiecare trupă are dreptul să vină cu propriul sunetist, cu condiția ca acest lucru să fie specificat în riderul tehnic trimis organizatorilor înaintea evenimentului. În cazul în care formația vine cu sunetistul propriu mixerul audio pe care îl va folosi formația va fi cel oferit de festival, nu este acceptat mixer audio adus de formație. Toate aceste detalii vor fi anunțate cu cel puțin 14 zile înainte de data în care va concura fiecare formație.
Organizatorul va asigura un sistem de sunet și lumini de calitate, care va fi folosit în mod gratuit de toate formațiile și va asigura backline complet: set complet de tobe, 1 x amplificatoar de chitară, 1 x amplificator bass și 1 x keyboard (88 keys – gen Nordstage 2 sau 3), microfoanele, monitoarele și echipamentul de spate, precum și toți inginerii de sunet și lumini, inclusiv personalul auxiliar. Scenele din Parcul Central au dimensiunile: 8x6x8 metri. În cazul în care formația are nevoie de mai multe echipamente de backline este obligată să anunțe cu cel puțin 30 de zile înainte de începerea competiției acest detaliu, urmând ca organizatorii să prezinte opțiunile existente.
Membrii formațiilor vor putea folosi orice instrument personal cum ar fi chitară, bass, instrumente cu clape, orice pedale de efecte etc. Toboșarii își pot aduce propriul premier, pedală de tobă mare, bețe de tobă sau cinele.
Formațiile sunt obligate să trimită cu cel puțin 30 zile înainte de finala competiției fișa tehnică în care să comunice dacă au cerințe speciale față de cele expuse în prezentul Regulament. Toate formațiile sunt obligate să folosească aceeași linie de spate și tobele puse la dispoziție de organizatori. Instrumentele cu clape și orice alt echipament special – altele decât instrumentele personale, cum ar fi chitarele – vor fi plasate pe scenă înainte de începerea concertelor și vor rămâne acolo până la final.
Pentru a limita la minim timpul de schimbare a formațiilor, trupele cu toboșar stângaci vor cânta fie la începutul, fie la sfârșitul spectacolului. Toate formațiile trebuie să respecte strict instrucțiunile date de organizatori și de managerul de scenă delegat.
VII. ORDINEA INTRĂRII ÎN COMPETIȚIE
Ordinea intrării în competiție va fi stabilită de organizatori și va fi anunțată cu cel puțin 7 zile înainte de ziua de competiției. Ordinea concertelor celor 12 trupe finaliste va fi stabilită prin tragere la sorți, după ce toate trupele finaliste confirmă participarea în competiție. Ordinea anunțată poate fi modificată, în caz de forță majoră, doar de către Organizator.
Vlll. JURIUL ȘI PROCESUL DE SELECȚIE
Juriul preselecției și al finalei își desfășoară activitatea după Regulamentul Competiției, respectând spiritul Statutului Federației Mondiale a Concursurilor Muzicale Internaționale.
Preselecția trupelor care se califică în finală revine organizatorilor, aceștia fiind reprezentați de:
- Alin Vaida – președinte festival
- Horea Marc – stage manager.
Criterii de preselecție:
-calitatea interpretării
-originalitatea interpretării
-compatibilitatea muzicii artiștilor cu specificul unui festival open air.
Jurizarea trupelor din etapa finală va fi realizată de către un juriu diferit față de cel din etapa de preselecție. Acesta va fi anunțat ulterior de către organizatori.
Criteriile de jurizare, etapa finală după care vor fi stabiliți câștigătorii sunt:
– calitatea interpretării;
– coeziunea grupului;
– originalitate;
– prezența scenică
– respectarea specificațiilor organizatorice (punctualitatea, durata probelor de sunet, durata prestației live)
Observații
Jurizarea fiecărei formații se va face în funcție de criteriile menționate anterior. Fiecare criteriu are o pondere diferită, după cum urmează:
-Calitatea interpretării – pondere * 3
-Coeziunea grupului – pondele * 2
-Originalitatea – pondere * 2
-Prezența scenică – pondere *1
-Specificații organizatorice – pondere *2
Pentru fiecare criteriu, jurații vor acorda note de la 1 la 10. Media ponderată, respectiv nota finală se calculează în felul următor:
(Notă calitate * 3 + Notă Coeziune * 2 + Notă originalitate * 2 + Notă prezență scenică * 1 + Notă organizatorice * 2) / 10 = Nota finală.
Notele se vor centraliza de la toți jurații și se va întocmi un clasament. În caz de paritate de puncte, decizia președintelui juriului este hotărâtoare. Juriul decide câștigătorii pentru fiecare secțiune a competiției. Deciziile juriului sunt definitive. Pe durata participării în competiție, candidaților le este interzis să contacteze membrii juriului.
lX. PREMII
Juriul decide în baza criteriilor prezentate la punctul IX premiile care vor fi acordate la fiecare secțiune a Competiției. Juriul își rezervă dreptul de a nu acorda unul sau mai multe premii, precum și de a acorda premii speciale, altele decât cele menționate în prezentul regulament. Premiile acordate la fiecare secțiune a competiției sunt indivizibile. Nu se acordă nicio derogare de la această regulă.
Valoarea premiilor (brut)
– Premiul 1: 5.000 euro brut, la cursul BNR din ziua plății, și invitația de a susține un concert în cadrul festivalului Jazz in the Park în perioada 30 august -1 septembrie 2024 (contract în valoare de 1.500 euro net, cazare și transport)
– Premiul 2: 3.000 euro brut, la cursul BNR din ziua plății.
– Premiul 3: 1.000 euro brut, la cursul BNR din ziua plății.
– Premiul pentru cea mai bună formație românească din competiție: 1.000 euro brut la cursul BNR din ziua plății.
– Premiul pentru cea mai valoroasă compoziție: 500 euro brut la cursul BNR din ziua plății.
– Trei (3) mențiuni pentru cei mai buni muzicieni: 500 euro brut la cursul BNR din ziua plății.
– Premiul publicului: echipamente muzicale oferite de către partenerii competiției.
Observații
– Premiile pot fi cumulate.
– Organizatorii își rezervă dreptul de a suplimenta numărul trupelor pe care le invită să concerteze în cadrul festivalului Jazz in the Park (30 august – 1 septembrie 2024).
– După terminarea etapei finale a Competiției, se vor realiza procedurile necesare între organizatori și câștigători, până cel târziu în data de 15 August 2024.
– Premiile financiare totale sunt în valoare de 25.500 de euro (reprezentând fee-urile garantate pentru trupele finaliste, respectiv sumele aferente locurilor 1, 2, 3, cea mai bună trupă românească din competiție, cea mai valoroasă compoziție și mențiunile pentru cei mai buni muzicieni.
– Vor fi adăugate pe parcursul organizării premii speciale reprezentând produse și servicii oferite de sponsori, respectiv concerte la evenimentele/ locațiile partenerilor Jazz in the Park.
– În cazul formațiilor din afara României, plata premiilor se va putea realiza doar după prezentarea unui Certificat de Rezidență fiscală în țara de origine, conform legislației în vigoare la data publicării prezentului Regulament. Dat fiind că eliberarea unui astfel de certificat poate dura până la 30 de zile, încurajăm formațiile să solicite certificatul de rezidență fiscală la momentul confirmării participării în competiție.
X. CLAUZE FINALE
Organizatorii International Jazz in the Park Competition îşi rezervă dreptul de a televiza, radiodifuza, fotografia, filma şi înregistra pe suport audio-video toate interpretările din cadrul evenimentului. Înregistrările audio pot constitui obiectul înregistrării unui suport audio care să fie utilizat în edițiile următoare ale proiectului.
XI. PROTECŢIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL
În cadrul proiectului International Jazz in the Park Competition 2024, ASOCIAȚIA FAPTE prelucrează datele dvs cu caracter personal furnizate în mod direct și prin intermediul formularului de înscriere în competiție.
Datele cu caracter personal prelucrate sunt următoarele: nume, prenume, adresă de e-mail, număr de telefon, adresă de domiciliu/reședință, serie și/sau număr act de identitate, cod numeric personal, date bancare, funcția/calitatea dvs. în raporturile cu operatorul (voluntar, membru/staff, jurnalist, invitat, artist, reprezentant al unui contractor/ sponsor/autorități/instituții publice, juriu, etc), date biometrice – fotografii, înregistrări video, profil Social Media/ Website.
Temeiurile legale privind prelucrarea acestor date sunt: consimțământul dumneavoastră prealabil și explicit, executarea unui contract sau în vederea încheierii unui contract, în scopul intereselor legitime ale organizatorului competiției sau ale unui terț, cu excepția cazurilor în care interesele sau drepturile și libertățile fundamentale ale persoanelor fizice vizate prevalează asupra acestor interese, precum și în vederea respectării unei obligații legale sau a protejării intereselor vitale ale unei persoane fizice.
Prelucrarea datelor personale se realizează cu scopul de a realiza înscrierea formațiilor în competiție, acordarea premiilor, încheierea contractelor de drepturi de autor, întocmirea listelor de participare și alte asemenea, promovarea evenimentelor și activităților Competiției. Refuzul dvs. determină imposibilitatea înscrierii în cadrul International Jazz in the Park Competition.
Datele personale sunt păstrate pe durata de desfășurare a competiției, dar nu mai mult de 3 ani de la data finalizării proiectului.
Revizuim în fiecare an datele colectate, analizând în ce măsură păstrarea lor este necesară scopurilor menționate, intereselor dvs. legitime sau îndeplinirii obligațiilor legale de către Operator. Datele care nu mai sunt necesare vor fi șterse.
Operatorul comunică datele dvs. personale către entități/autorități publice (ISU, ANAF, Poliție, Instanțe Judecătorești, Parchete, Primărie, Consiliu Local, Consiliu Județean, Ministere etc.) și altor instituții care pot pretinde acces la astfel de informații în condițiile legii.
Nu transmitem datele dvs. către ţări terţe sau organizaţii internaţionale, cu excepția situațiilor în care raportul de colaborare existent o impune.
Cu privire la datele cu caracter personal aveți următoarele drepturi:
Dreptul la informare – puteți solicita informații privind activitățile de prelucrare a datelor dvs. personale, privind identitatea operatorului și a reprezentantului acestuia sau cu privire la destinatarii datelor dvs.;
Dreptul la rectificare – puteți rectifica datele personale inexacte sau le puteți completa;
Dreptul la ștergerea datelor – puteți obține ștergerea datelor, în cazul în care prelucrarea acestora nu a fost legală sau în alte cazuri prevăzute de lege;
Dreptul la restricționarea prelucrării – puteți solicita restricționarea prelucrării în cazul în care contestați exactitatea datelor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege;
Dreptul de opoziție – vă puteți opune în special, prelucrărilor de date care se întemeiază pe interesul legitim al Operatorului;
Dreptul la portabilitatea datelor – puteți primi, în anumite condiții, datele personale pe care ni le-ați furnizat, într-un format care poate fi citit automat sau puteți solicita ca respectivele date să fie transmise altui operator;
Dreptul de a depune plângere și de a vă adresa instanțelor judecătorești – puteți depune plângere față de modalitatea de prelucrare a datelor personale la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal și / sau vă puteți adresa instanțelor judecătorești pentru respectarea drepturilor dvs.;
Dreptul de retragere a consimțământului – în cazurile în care prelucrarea se întemeiază pe consimțământul dvs., vi-l puteți retrage oricând. Retragerea consimțământului va avea efecte doar pentru viitor, prelucrarea efectuată anterior retragerii rămânând în continuare valabilă;
Dreptul de a nu fi supus unor decizii automate sau profilare suplimentare aferente deciziilor automate: puteți cere și obține intervenția umană cu privire la respectiva prelucrare sau vă puteți exprima propriul punct de vedere cu privire la acest tip de prelucrare.
Pentru exercitarea acestor drepturi vă puteţi adresa cu o cerere scrisă, datată şi semnată la următoarele date de contact:
• Nume, prenume: Denisa Dan
• Telefon: 0725.916.000
• E-mail: [email protected]
• Adresă de corespondență: International Jazz in the Park Competition, str. Franz Liszt, nr. 28A, ap. 2, cod poștal 400696, Cluj-Napoca, România.
Respectăm dispozițiile legale privitoare la protecția datelor cu caracter personal și punem în aplicare măsuri tehnice și organizatorice de protejare a tuturor operațiunilor privitoare în mod direct sau indirect la datele cu caracter personal, care previn prelucrările neautorizate sau ilegale, precum și pierderile sau distrugerile accidentale sau ilegale.
Nu utilizăm datele cu caracter personal pentru prelucrare automatizată și nici pentru realizarea de profiluri. Nu luăm niciodată decizii automate cu privire la dumneavoastră. Utilizăm mijloace tehnice pentru stocarea datelor în condiții de securitate. Nu prelucrăm date în scopuri secundare incompatibile cu scopurile pentru care le-am colectat.
XII. ÎNCETAREA, MODIFICAREA SAU ANULAREA COMPETIȚIEI
Organizatorul are dreptul de a modifica unilateral desfășurarea International Jazz in the Park Competition 2024, sub următoarele aspecte: (1) numărul de reprezentații, în sensul diminuării sau majorării lor, (2) locația şi / sau data de desfăşurare a acestuia, (3) amploarea competiției sau a reprezentațiilor, (4) numărul de participanți (public) sau de concurenți sau (5) natura evenimentului şi a activităţilor desfăşurate în cadrul acestuia.
Participanții înţeleg şi acceptă că în privinţa (1) datei și locaţiei concrete de desfășurare a reprezentaților, (2) a intervalului de desfăşurare a reprezentanților, (3) a activităţilor artistice care se pot desfăşura sau (4) în privința altor aspecte organizatorice, pot intervenii modificări generate atât de organizarea internă a Organizatorului, cât și de factori externi părților (fenomene meteo severe, dispoziții ale autorităților / instituțiilor publice, ale unor entități private implicate în desfășurarea evenimentelor, modificări ale legislației, limitări impuse de epidemii, boli, restricții de circulație a persoanelor, riscuri de răspândire a unor boli sau epidemii, cauze de forță majoră sau orice alte limitări impuse de autorități publice sau locale din rațiuni de securitate și sănătate publică). Aceste modificări nu vor afecta valabilitatea angajamentului asumat de participanți, aceștia angajându-se în mod irevocabil să se conformeze modificărilor intervenite. Organizatorul are dreptul ca, în mod unilateral, să anuleze competiția sau reprezentațiile, integral sau parțial, înainte sau în timpul desfășurării acestuia sau acestora, precum și dreptul să restricționeze participarea Artistului, a unui sau a mai multor membrii ai formației în oricare din fazele competiției. Asemenea dispoziții vor justifica doar în situații cum ar fi fenomene meteo severe, dispoziții ale autorităților / instituțiilor publice, ale unor entități private implicate în desfășurarea evenimentelor, modificări ale legislației, limitări impuse de epidemii, boli, restricții de circulație a persoanelor, riscuri de răspândire a unor boli sau epidemii, cauze de forță majoră sau orice alte limitări impuse de autorități publice sau locale din rațiuni de securitate și sănătate publică.
Prin derogare de la regulile stabilite mai sus în privința cheltuielilor suportate de către Organizator, în situații în care are loc modificarea angajamentului, a condițiilor de realizare a competiției (art. 1.1 și art. 1.2) sau când competiția sau reprezentațiile sunt anulate integral sau parțial (art. 1.3), acesta nu va fi ținut să suporte nicio cheltuială ocazionată Artistului, formației sau membrilor acestora în considerarea competiției, precum nicio pierdere materială sau morală, trecută, prezentă sau viitoare suferită în acest context. În situațiile când are loc anularea competiției, Organizatorul îl va putea reprograma la o dată ulterioară care va fi adusă la cunoștința concurenților.
În situații în care are loc modificarea, anularea sau încetarea înainte de termen a Competiției, inclusiv în cazul imposibilităţii Organizatorului, din motive independente de voinţa sa, de a continua Competiția, Organizatorul nu este ţinut la nicio obligaţie asumată faţă de participanţii la Competiție, după cum nu este ţinut nici la plata vreunei sume cu titlu de despăgubire sau altele asemenea.
XIll. LITIGIILE ŞI LEGEA APLICABILĂ
Eventualele litigii apărute între Organizator, pe de o parte, şi participanţii la Competiție, pe de altă parte, se vor rezolva pe cale amiabilă sau, în cazul în care această cale nu va fi posibilă, litigiile vor fi soluţionate de instanţa competentă, în conformitate cu dreptul comun. Legea aplicabilă este legea română.
În cazul unor neconcordanțe între textul în limba română și cel în limba engleză, prevalează varianta în limba română a prezentului Regulament.
CONTACT
Pentru mai multe clarificări sau detalii, ne puteți contacta pe adresa [email protected]
Ultimul update: 24.01.2024