Skip to content Skip to footer

Ce poți face la festival anul acesta?

Ca în fiecare an, ne întoarcem în parc cu multă muzică bună ce merită descoperită. Artiștii care vor urca pe scena Jazz in the Park Competition vin din colțuri diferite ale lumii și sunt gata să te facă să dansezi pe ritmurile lor. 

La Jazz in the Park Competition, ediția a 7-a, 13 trupe concurează pentru premiul cel mare. Ei sunt: Magro, Daoud, David Luca Quartet, Nonconformist Anthology, Subconscious Trio, Kitti, Anna Hauss, Lyder Røed Quintet, Răzvan Cipcă Trio, Jazz Family Trio “Shekband”, Zouratié Koné Trio, Chief’s Condition, și Abel Marton Nagy’s Cosmos Band. Pe lângă trupele din competiție, vor urca pe scena JiP Competition. 

Plus cei șase invitați speciali: Roberto Fonseca, Elena Mîndru, 7th Sense, Corto.Alto, Răzvan Florescu Quartet și Klawo – care au câștigat concursul anul trecut. 

Dacă vii în Parcul Central în perioada 5-7 iulie, pe lângă concerte, te poți bucura de numeroasele activități și zone de relaxare pregătite de prietenii și partenerii noștri. Ca să-ți fie mai ușor să îți faci planurile, am pregătit o listă cu ce poți face în parc. Câte un pic pentru toate vârstele:

Pentru pasionații de muzică (și nu numai)

Prietenii de la BRD – Groupe Société Générale, ne ajută și anul acesta să pregătim Music Lounge. O zonă în care vei găsi activități cu și despre muzică. Uite ce poți face acolo:

Drum Camp – Ateliere de tobe, gratuite, atât pentru copii, cât și pentru adulți. Înscrierea se face în prealabil, deci stai cu ochii pe paginile noastre de social media pentru formular, dar și la locație.

Lecții de muzică – Timp de trei zile, poți participa la lecții de muzică unde vei învăța să cânți la chitară sau la pian împreună cu Music Hub.

Testează echipamente audio – Dacă și ție îți place să te răsfeți cu sisteme audio de calitate, cum ne place nouă, prietenii de la Meze Audio vin cu cele mai calitative căști audio, recomandăm să faci o audiție cu ele.

Jam Session – Seara continuăm distracția cu jam session pe platou la Casino.

Pe lângă Music Lounge, prietenii de la Pepsi revin cu Vinyl Fair. Pentru că știm că iubiți muzica oldschool, Pepsi vă pregatește și un târg de viniluri, unde vei putea răsfoi printre cele mai cunoscute albume de jazz și cu siguranță vei găsi și alte genuri.

Pentru cei care caută experiențe noi

Dacă te simți mai activ și vrei să încerci experiențe noi, am pregătit mai multe variante pentru tine și prietenii tăi:

Tiroliana peste lac a prietenilor de la XIXO: pentru înscrieri e necesară achiziția unui produs XIXO sau Hell Ice Coffee din festival. Iar participarea se face în limita locurilor disponibile.
 

Panoul de cățărare 8×8 – Participarea se face pe bază completării unui formular în prealabil și în limita locurilor disponibile. Stai cu ochii pe paginile noastre pentru formular!

Atelier de dans și de tobe africane din zona PPC – Se țin în fiecare zi de festival și participarea, asemeni celorlalte activități, este complet gratuită.

Atelier de pizza susținut de prietenii de la Birra Moretti – În fiecare zi, în limita locurilor disponibile, te poți bucura de o pizza făcută de tine, de la 0, în unul dintre atelierele organizate. Durata unui atelier este de 45 de minute, timp în care vei învăța cum să prepari acest o pizza în stil italian, ghidat de un chef.

Zonă de jocuri în cornerul DIGI – Aici găsești cele mai clasice jocuri precum tenis și fotbal de masa. Dacă vrei să-ți pui prietenii la încercare, aici ar fi locul!

Am pregătit multe! 

 

Dacă te prinde setea în festival

Avem mai multe zone în parc pregătite de prietenii noștri, numai bune pentru zilele calde de vară. Poți să te bucuri de o băutură răcoritoare și ceva bun de mâncat, cu spații confortabile de șezut, asigurate de prietenii de la Brico Depot. Uite pe unde îți recomandăm să treci:


Purcari Wines –  Te așteaptă cu vinuri pentru a te destinde și a savura concertele în parc.

Aperol – Pentru un refresh, treci pe la standul Aperol pentru ceva rece și poate o poză la zona lor de leagăne.

Birra Moretti – Dacă preferi ceva mai classic, dar la fel de bun, Birra Moretti vine cu o gama de beri autentice italiene, servite reci, alături de o pizza. Noutatea de anul acesta: Birra Sale di Mare.

Olivo – Nelipsită din festivalul nostru, cafeaua prietenilor de la Olivo Coffee Culture ne va ține în priză pe durata celor trei zile de competiție: cu gheață sau fără.

Dacă vrei să-ți cumperi ceva frumos

Vino în Spațiul Creatorilor IARMAROC, unde vei găsi peste 50 de artizani talentați de fashion, bijuterii și multe altele. Cu siguranță vei găsi ceva unic care-ți va cuceri inima. Shoppingul nu merge făcut în liniște, normal că am pus și o scena de DJ cu seturi de pe vinil pentru a te ține în mișcare toată ziua.

Și dacă vrei să le arăți prietenilor că ai fost la festival, poți trece și pe la shop, la prietenii de la Daisler Print House, pentru merch JiP Competition. Găsești de toate pentru un outfit cool: tricouri, borsete, hanorace, plus multe altele.

Nu uităm nicicum de cei micuți

În parc, copiii vor avea parte de multă distracție, cu activități special concepute pentru a-i bucura în timp ce părinții se relaxează.

Hochland va organiza joculețe menite să stimuleze creativitatea și spiritul de echipă al copiilor și a întregii familii. 

Standul LEGO Brick Depo îi va încânta nu doar pe cei micuți, dar și pe cei mari, cu nenumărate piese colorate cu care vor putea construi cele mai unice creații.

Mega Image se vor asigura că cei mici nu se plictisesc la festival. Multe joculețe și surprize îi așteaptă în cornerul lor.

Deci ca să o spunem pe scurt: Nu ai vreme să te plictisești!

Fie că vii la festival cu prietenii sau familia, e ceva de făcut pentru fiecare, de la mic, la mare. Hai și tu în parc în 5-7 iulie să ne bucurăm împreună de muultă muzică bună și activități faine! Te așteptăm!

Go to Top

Abonează-te la newsletter

ȘI PRIMEȘTI UN VOUCHER DE 10% REDUCERE
PENTRU ABONAMENT

Festivalul Jazz in The Park