7-10 minute read
Alin aici, fondatorul Jazz in the Park. Dacă ne urmăriți, probabil că mă recunoașteți la față. Cred că am ocupat toate rolurile posibile în festivalul ăsta, iar acum îl ocup pe cel de jurat al preselecției trupelor. Și am zis să vă povestesc un pic cum a decurs procesul, ca să știți la ce să vă așteptați când veniți la eveniment.
Întâi de toate, trebuie să știți că juriul la concursul din parc va fi puțin diferit. Însă a fost important ca la preselecție, juriul să fie din echipa internă, din „apropiații noștri”. În primul rând, va fi un concurs outdoor, într-un spațiu mare. Nu se pretează pentru asta orice trupă. Sunt artiști de jazz care se potrivesc în spații închise, au nevoie de liniște, de ambianță aparte și pentru aceia ar fi greu în parc. Iar apoi, nu am vrut neapărat doar cele mai bune trupe. Am ales și elitist, dar am ales și vânând potențialul, sau am auzit niște sunete despre care am zis că trebuie încurajate.
Și ca să facem selecția, i-am avut alături pe (sunet de tobe): Horea Marc stage manager JIP 2013 – prezent, producător de evenimente, fost membru al trupei Sensor, Teodor Pop pianistul din Jazzybit și apropiat al festivalului și Adam Dobie muzician, promoter și cel mai priceput om pe care-l știm în ceea ce înseamnă diamante neșlefuite în muzică. A fost acolo și Dodi (Denisa Dan), noul manager al festivalului, să ne supravegheze.
Am primit 212 aplicații din Europa, America de Nord, America de Sud și Asia. Ne-am dat o săptămână să le ascultăm, să le punctăm și apoi o zi să dezbatem situația și să negociem. Am ținut-o simplu, anume am dat 2 note: pentru calitatea muzicii și pentru potriveala în parc.
(P): La dezbatere s-a băut bere Birra Moretti și prosecco oferit de Crush Distribution. Ambele s-au consumat responsabil.
Mi-a plăcut mult procesul, m-am distrat și mi-a tihnit să vorbesc despre muzică cu niște oameni despre care cred că se pricep mai bine decât mine. De asemenea, am fost impresionat de nivelul trupelor din concurs. Avem trupe semnate la agenții mai mari, artiști pe care se vede că se pregătesc pentru o piață internațională. Am simțit că am crescut calitatea evenimentului din momentul în care am văzut nivelul trupelor aplicante.
Și mi-am propus să fac un material cu colegii mei jurați. Le-am pus niște întrebări și fiecare au răspuns individual, neștiind că o să le mixez și interpretez răspunsurile. Here it goes:
Am început prin a-i întreba, lor cum li s-a părut nivelul trupelor aplicante:
Horea: De departe cea mai greu de făcut selecție de concurs din istoria JiP. (Mult) Prea multe trupe bune, unele bune de festival. Selecție greu de făcut și sunt destul de sigur că unele trupe au fost dezavantajate de calitatea înregistrărilor sau de piesele pe care le-au ales pentru selecție. A fost o mare plăcere sa ascult mult muzică de bună calitate venită din partea unor trupe atât de tinere! De asemenea, ca și concurs, mi se pare genial ca din lista aplicantilor am avut în jurul a 5% trupe românești, restul aplicând din te miri ce colț al lumii. Me happy!
Teo: M-am bucurat sincer să văd un număr impresionant de formații care s-au înscris pentru concurs, multe dintre ele dovedind un nivel ridicat de interpretare, compoziție sau chiar stilistică. Pe an ce trece, concursul Jazz in the Park crește natural și nivelul participanților este tot mai înalt.
Adam: A fost un an cu multe trupe care ar putea să cânte deja la festivaluri mari din țară și din afară.
Pare că și ei cred că sunt bune trupele aplicante. Misiunea era nu doar să facem o triere corectă a trupelor, ci și să ne preocupăm de concurs din perspectiva publicului și anume, să ne asigurăm că iese atmosferă de festival.
Adam: Părerea mea e că lumea se va distra pe cinste, mulți dintre finaliști fiind trupe care fac show și pot să ridice publicul la dans.
Teo: Sunt convins că publicul va fi încântat atât prin nivelul ridicat al formațiilor din concurs, cât și prin diversitatea stilistică. Sperăm să avem un public cât mai numeros!
Horea: Realist, nu mă aștept să conteze aproape deloc numele pentru cei din public. Cred că un număr foarte mic dintre cei care vor veni în parc în cele trei zile vor da un search înainte să îi caute pe cei de pe listă. Dar sunt destul de convins ca mulți din public vor rămâne surprinși foarte plăcut de ceea ce vor auzi.
Încredere în line-up există. Ce ar fi foarte tare este ca Horea să se înșele cu research-ul. Dar aici intrăm în alt subiect. Eu abia aștept ziua în care lumea se va bucura de muzică și artă, la fel cum te bucuri de orice alt lucru nou din viața ta. Ai 17 trupe de care nu ai auzit, care vin la tine în oraș! Ar trebui să fie tare!
Revenind… evident că eram curios care sunt preferații lor. La întrebarea asta, Teo și cu Horea s-au simțit mai formali și au dat răspunsuri politically correct, despre obiectivism, despre egalitate de șansă, motiv pentru care nu le voi reda aici în interviu. Dar Adam a mușcat momeala și a zis pe șleau:
Adam: Da, mi-au plăcut trupele belgiene care s-au înscris anul acesta: KAU trio și Kristo.
Ce-i drept, dintre noi patru, doar Teo și cu Horea vor fi și în juriul finalei. Nici eu (Alin), nu voi numi preferați, însă am remarcat tare în muzica aplicanților, influența țării de unde vin. Și ce tare că știu să-și înglobeze asta în compoziții! Eu sunt mare fan (ca muzică) a trupelor din Israel, Polonia și Coreea.
I-am întrebat apoi pe colegii mei de juriu cum li s-a părut procesul de selecție. Adevăru-i că responsabilitatea e mare atât față de artiști, cât și față de public. Și oricât suntem de prieteni și glumeți, vrem și să fim profesioniști. Personal, mie mi-a plăcut foarte mult. A fost cel mai civilizat juriu din care am făcut parte în ultimii ani. A fost un proces de colaborare atât distractiv, cât și benefic și mă bucur de experiență. Însă ei au zis așa:
Teo: Ne-am dorit în primul rând să conturăm un line-up cât mai variat stilistic, dar de asemenea a fost prioritar să încurajăm mai ales formațiile tinere care promit. Interacțiunea dintre noi a fost foarte bună și am reușit destul de repede să alegem lista finală de formații, un mare avantaj cred că a fost deschiderea fiecăruia dintre noi atât la preferințele celorlalți colegi din juriu, dar și strategia comună raportat la ce urmărește să reprezinte Jazz in the Park.
Horea: Smooth și plăcut. Deși, venind din sfere relativ diferite de activitate nu am simțit nicio secundă că noi, cei patru membri, am avea păreri radical diferite în cotarea înscrierilor pentru selecție.
Adam: Mi s-a părut că am ajuns la un numitor comun la multe dintre trupele înscrise în concurs. Fiind din generații diferite au fost artiști care poate i-au plăcut unuia mai mult, având elemente mai moderne și altora le-a plăcut artiștii care cântă un jazz mai”classic”.
Adevăru-i că muzica jazz s-a schimbat tare în ultimii ani și publicul odată cu ea. Suntem fericiți că publicul a crescut și că jazzul s-a normalizat un pic. Adică regăsim tot mai mult jazz în playlisturile de zi cu zi, media are un pic mai mult interes în muzică, lucrurile cresc. Poate că nu atât de repede precum am vrea, dar suntem încrezători.
Teo despre public: Simt că ne aflăm pe un trend ascendent și ca număr de evenimente, și ca număr de formații tinere ce apar (recomand să le urmăriți pe cele din concurs), și implicit ca și public. Nu cred că există un tipar clar definit pentru un ascultător de jazz, deoarece diversitatea și libertatea pe care jazzul o aduce astăzi poate fi gustată similar de un public extrem de variat, atât ca preferințe muzicale, cultură muzicală sau chiar vârstă.
Adam însă nu crede că jazzul stă așa bine. Cred că are și el dreptatea lui. Ca să nu mai vorbim despre faptul că la profilul ascultătorului, el m-a descris pe mine: La noi în țară e foarte rar întâlnit jazzul în playlisturile sau între discurile cumpărate de către ascultători, de asta este important să ținem cât mai festivaluri active pentru a putea împrăștia acest gen la cât mai mulți oameni. Cred că un ascultător de jazz poartă ochelari, unii au tatuaje abstracte și sunt băutori de vin.
Horea vede în orizont progresul și globalizarea: În primul rând, înainte de ’90 nu știam exact ce este jazzul, cât de mare este paletarul jazz, nu aveam acces decât la frânturi de jazz (și acelea atent selecționate de sistem). Aveai nevoie de o anumită cultură muzicală și cred că jazzul era poziționat pentru marea majoritate pe aceeași linie (poate plictisitoare, elitistă) cu muzica clasică. Acum totul este mult mai simplu pentru auditor… în primul rând, un simplu search pe Google și Wikipedia îți dă o definiție extrem de generoasă a jazzului, după care îți prezintă o cupolă imensă sub care intră extrem de multe stiluri muzicale ce pot fi integrate în generosul still “Jazz”. Este extrem de probabil ca cel puțin unul dintre aceste stiluri să rezoneze cu oricare dintre noi și brusc să te consideri un iubitor al jazzului, chiar dacă ai alte 20 de stiluri care nu îți plac.
Cam asta a fost despre procesul de selecție și despre ce e în mintea noastră acum. Colegii mei de juriu sunt niște simpatici, îi știu de mult și îi admir pe fiecare pentru ceva anume. A fost o plăcere să trecem împreună prin procesul ăsta. Așa, de încheiere, le-am mai pus câte o întrebare personală, să-i fac cumva să se deschidă un pic.
Teo este pianist și IT-ist și face parte din trupa Jazzybit. Ei au apărut cam în același timp cu Jazz in the Park, în Timișoara. Ne-am cunoscut în 2014 și de atunci cred că am făcut zeci de concerte împreună. Mă amuzam de faptul că singurul lucru pe care el nu l-a făcut la Jazz in the Park a fost să aibă un rol care presupune să nu cânte.
Mă uit cu drag cum au crescut împreună Jazz in the Park și JazzyBIT în acești ultimi 10-11 ani. Avem o relație specială cu tot ce înseamnă Jazz in the Park deoarece avem direcții și strategii similare, ne dorim în egală măsură să transmitem muzica spre cât mai mulți oameni, să creștem publicul iubitor de jazz și să dezvoltăm implicit o comunitate unită care să ajute mai ales formațiile tinere. Mă onorează invitația de a fi membru în juriul Jazz in the Park Competition, dar mai ales posibilitatea să descopăr și să interacționez cu formații tinere valoroase pe care poate nu aș fi reușit să le cunosc din alte împrejurări – zice Teo. De ascultat, o să-l puteți asculta la festivalul din Septembrie.
Dacă întrebi clujeni despre trupe locale din oraș, cred că vei primi 9 din 10 recomandări să vorbești cu Adam. Omul ăsta știe tot ce mișcă. Și mi se pare fascinant cât de mult se preocupă. Îl știu de când lucra într-o tipografie locală și orice vorbeai cu el era despre muzică. Și mă bucur să-l văd pe booking la prietenii de la EC, sau la Sports Festival, la TIFF, sau la noi. Așa că l-am rugat să compare cum e cu noi, față de alte festuri.
Îmi plac foarte mult trupele pe care le avem înscrise anul acesta în concurs. Avem chiar trupă care a cântat la EC și s-a înscris în concurs. Am observat că există tot mai multe tinere de jazz care combină muzica electronică ceea ce e de avut în vedere și pentru alte evenimente și e de apreciat că multe dintre trupe vor să se întoarcă în România pentru mai multe show-uri, după ce cântă la Jazz in the Park.
Ceea ce e îngrijorător este faptul că sunt tot mai puține trupe românești care să fie la nivelul trupelor din afară. Asta și pentru că în România e tot mai puțină susținerea trupelor tinere și lipsesc locurile unde ar putea să aibă concerte și să fie văzuți, să-și facă ”rodajul”.
Pe Horea l-am păstrat pentru final. El a fost mentorul meu în prima ucenicie în publicitate pe care am făcut-o și e poate cea mai lungă relație profesională pe care o am. Existența Jazz in the Park i se datorează și lui și mă bucur că îmbătrânim împreună, cot la cot. La festival, el este stage managerul și a avut de sonorizat peste 300 de trupe, numai de la noi. Așa că l-am rugat să zică cum i se pare line-up-ul de concurs, în comparație cu ce a mai văzut până acum. De la el am smuls cel mai lung testimonial.
Jazz in the Park a avut de la ediția #1 cel puțin două nume în lineup pentru care îți doreai să ieși din casă. În unii ani “s-a exagerat” și au fost mai mult de două nume 😊 Exceptându-i pe anterior menționații headlineri, trupele care vin în acest an la concurs pot fi fără nicio problemă considerate ca fiind un content foarte bun în festival. Rămâne să vedem dacă și live-ul lor va fi pe masura înregistrărilor, dar sentimentul meu este ca vom avea câteva trupe în concurs a căror nume vor fi regăsite pe afișele festivalurilor de specialitate peste câțiva ani.
Dacă s-a schimbat muzica în ultimii ani… păi ființa umană este în perpetuă schimbare. Noi înșine nu mai suntem cei de acum 11 ani, nu mai avem aceleași valori sau gusturi muzicale. Artiștii nu fac excepție. Uite, nu am mai ascultat de câțiva ani, dar sunt destul de convins că Waldeck de la ediția 1 Jazz in the Park diferă de Waldeck din 2023. Cel mai probabil stilul lor este la fel, dar de cântat, cel mai probabil o fac altfel. Artiștii adevărați vor căuta întotdeauna ceva nou, vor încerca să evolueze odată cu tendințele din jur. Așa că răspunsul este simplu: muzica se modifică de la o zi la alta. Este normal să fie așa și trebuie să fim fericiți că putem să percepem aceste schimbări aproape în timp real cu ajutorul tehnologiei și mediilor online în care toată lumea este ancorată.
Vă mulțumim pentru răbdarea cu care ați parcurs materialul!
Și nu uitați: 30 iunie – 2 iulie, Jazz in the Park Competition, live din iubitul nostru Parc Central!
