Skip to content Skip to footer

Două festivaluri marca Jazz in the Park în Cluj în 2023 – Jazz in the Park

An nou, obiective noi. Obiective pe care vrem să vi le spunem și vouă, ca să ne aranjăm calendarele de pe acum.

Reflectând la tot trecutul nostru și evoluția noastră ca festival, ne-am dat seama că e bine să te schimbi, dar e și mai bine să iei lucrurile faine pe care le-ai făcut în trecut și să le îmbunătățești. Așa că, anul ăsta ne-am decis să îmbunătățim un proiect din trecut, dar totuși să nu renunțăm la cele care au avut continuitate.

O pandemie și o relocare mai târziu, ne-am decis să ne întoarcem din nou ȘI în Parcul Central. Locul care ne-a consacrat, în care am crescut 7 ani de zile, și pe care l-am redat întregii comunități clujene cu fiecare ediție. Ne întoarcem cu un concept pe care l-am mai avut în alți ani, dar pe care îl ducem la un alt nivel: International Jazz in the Park Competition. Și ne dorim să fie unul dintre cele mai tari concursuri internaționale din Europa cu un format mai bun: trei zile de competiție cu trupe tinere din întreaga lume, premii pe măsură, trei headlineri care vor închide fiecare seară, acces gratuit și multe activități care să aducă the old spirit of Jazz in the Park din nou în centrul orașului.

Dar hei, continuăm și în Parcul Etnografic cu ediția 11 de Jazz in the Park. Acolo rămâne să ne întâlnim într-un mediu mai restrâns, cozy, în care muzica și locul să ne încarce cu energie pentru restul anului, dar unde accesul se va face pe baza unui bilet sau abonament. Va fi un prim weekend de toamnă în care evadăm din nou în sătucul-muzeu, unde fiecare trăire se intensifică și fiecare curte îți spune o altă poveste.

Suntem puși pe fapte mari. Să ne iasă toate ca să ne bucurăm toți de muzică bună! Să ascultăm, să simțim și să descoperim artiști, locuri, oameni, stări, emoții!

Pe scurt, avem două festivaluri anul ăsta care se îmbină numai bine:
𝐈𝐧𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚𝐭𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐉𝐚𝐳𝐳 𝐢𝐧 𝐭𝐡𝐞 𝐏𝐚𝐫𝐤 𝐂𝐨𝐦𝐩𝐞𝐭𝐢𝐭𝐢𝐨𝐧 | Parcul Central, CJ | 𝟑𝟎 𝐢𝐮𝐧𝐢𝐞 – 𝟐 𝐢𝐮𝐥𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟑
𝐉𝐚𝐳𝐳 𝐢𝐧 𝐭𝐡𝐞 𝐏𝐚𝐫𝐤 𝐅𝐞𝐬𝐭𝐢𝐯𝐚𝐥 | Parcul Etnografic Romulus Vuia, CJ |  𝟏 – 𝟑 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟑

Go to Top

Abonează-te la newsletter

ȘI PRIMEȘTI UN VOUCHER DE 10% REDUCERE
PENTRU ABONAMENT

Festivalul Jazz in The Park