Știați că la începuturile carierei lor, The Beatles au petrecut un an întreg într-un club din Hamburg? Sau că Rammstein s-au remarcat la un concurs de trupe din Germania? Toți trebuie să înceapă de undeva. Însă în ziua de azi, începuturile devin tot mai dificile. Există multe trupe în lume, însă oportunitățile de concerte sau de vânzare a albumelor devin tot mai limitate, iar curatorii sunt din ce în ce mai rar întâlniți. Majoritatea organizatorilor de evenimente își îndreaptă atenția către rețetele de succes pentru a vinde cât mai multe bilete. Prin urmare, evenimentul de față capătă o importanță deosebită.
Concursul Internațional Jazz in the Park își propune să descopere trupe tinere și talentate și să le ofere celor mai bune dintre acestea un imbold în a se lansa în industria muzicală. Ajuns la cea de-a 7-a ediție, concursul a devenit unul dintre cele mai importante evenimente de acest gen din estul Europei, ceea ce este confirmat de valoarea premiilor, numărul mare de trupe înscrise și participarea numeroasă a publicului.
Anul acesta, concursul Jazz in the Park are loc în perioada 5-7 iulie, în Parcul Central din Cluj-Napoca. Intrarea este liberă, iar pentru public experiența este captivantă, plină de emoție, accesibilă, cu activități speciale și alte surprize spectaculoase. Toate aceste lucruri fac parte din garanția calității evenimentelor semnate de către Jazz in the Park.
Pentru ediția din acest an, au aplicat 246 de trupe din 39 de țări de pe 5 continente, iar juriul preselecției a selectat cele mai potrivite 13, care vor participa la finala de la Cluj-Napoca! Finaliștii din acest an sunt:
Abel Marton Nagy’s Cosmos Band (Austria), Anna Hauss (Germania), Chief’s Condition (Olanda), daoud (Franța), David Luca Quartet (România), Jazz Family Trio “ShekBand” (Ucraina), kitti (Scoția), Lyder Røed Quintet (Norvegia), MAGRO (Germania), Nonconformist Anthology (România), Răzvan Cipcă Trio (România), Subconscious Trio (Italia), Zouratie Kone Trio (Belgia).
Cele 13 trupe vor concura pentru marele premiu în valoare de 5.000 EUR, precum și pentru invitația de a cânta la Festivalul Jazz in the Park din 30 august – 1 septembrie! Pe lângă premiile puse în joc, fiecare trupă primește un onorariu garantat de 1.000 EUR și un buget de transport de maximum 1.000 EUR, la care se adaugă acoperirea tuturor cheltuielilor pe durata șederii în Cluj.
Pe lângă concertele trupelor concurente, la festival vor participa ca invitați speciali: Roberto Fonseca (Cuba), Corto.alto (Scoția), câștigătorii ediției de anul trecut, Klawo (Polonia), dar și artiștii români: Elena Mîndru, 7th Sense și Răzvan Florescu Quartet.
Datorită fondului de premiere și a modului în care tratează artiștii, concursul Jazz in the Park a devenit un model de bune practici în industria sa, la nivel european. Iar pentru publicul larg, experiența este una pur festivalieră, dar accesul este liber.
Evenimentul este susținut de Digi și BRD Groupe Société Générale. Și tu îl poți susține! Trebuie doar să participi! Cine știe, poate ai șansa să vezi gratuit următorul Herbie Hancock sau Chick Corea!
Urmărește-ne pe Social Media să fii la curent cu toate noutățile. Avem canale noi dedicate competiției: Facebook și Instagram. Let’s keep in touch there!