Skip to content Skip to footer

Cum a fost în prima zi la Jazz in the Park

Cu toată ploaia care pare că are un nou festival preferat în Cluj, prima zi a festivalului nostru a umplut Parcului Etnografic de iubitori de jazz, mulți dintre ei însoțiți de prietenii lor patrupezi. Echipați cum se cuvine, cu pelerine de ploaie, umbrele și bocanci, fanii jazzului au luat la pas întreg parcul și au onorat fiecare artist cu prezența. 

Cu alte cuvinte, niciunui concert nu i-au lipsit spectatorii. Și nu au fost puțini. 

Prima zi de festival a primit pe scenele ei artiști precum Bogdan Vaida, Mircea Tiberian Trio, Trigon, Răzvan Cipca Trio, Shay Hazan și nu numai, oferindu-ne, cu fiecare concert, ocazia de a redescoperi multiplele fațete ale jazzului și de a ne bucura de muzică și de cei din jur. 

Însă punctul culminant al serii a fost, fără doar și poate, concertul celor de la The Comet Is Coming, care s-a lăsat cu trei rânduri de aplauze și cu un public energizat care, după închiderea parcului, a început să roiască în cortul Night Stage, instalat la intrare în Pădurea Hoia. 

But we’re getting ahead of ourselves…

Dacă jazzul e hrană pentru suflet – și am avut parte de ea din plin, mâncarea gustoasă servită la restaurantele pop-up și în zona de Food Court a avut grijă să satisfacă poftele culinare ale persoanelor din festival. Pe lângă felurile consistente și diverse din meniu, vizitatorii s-au servit din belșug cu mere proaspete, așezate în coșuri la intrarea în livada Brico Dépôt, dar și cu ciocolată de casă, turtă dulce sau alte bunătăți din Târguțu’ Jazz.  

Și, pentru că bunătățile culinare merg mână în mână cu poveștile, iar cei de la Grădina din Deal știu acest lucru foarte bine, ne-am hrănit curiozitatea și ne-am întregit universul cultural cu Sweet Legends of Transilvania, dulcețuri făcute din culturile proprii. Fiecare borcan a venit însoțit de legenda și spiritul unei personalități transilvănene.

Povești multe s-au născut și la Electric Veins (cort powered by Medlife) între cei care aveau nevoie să-și încarce bateriile și să-și regăsească energia. Poate că de asta avem nevoie cu toții pentru a păși în a doua zi de festival cu un vibe bun… de jazz.

Andreea Banu

Go to Top

Abonează-te la newsletter

ȘI PRIMEȘTI UN VOUCHER DE 10% REDUCERE
PENTRU ABONAMENT

Competiția Jazz in The Park