Skip to content Skip to footer

Cum facem lineup-ul la Jazz in the Park?

Când organizezi un festival de muzică, lineup-ul e esențial. Indiferent de țara în care ești sau de genurile muzicale pe care le reprezinți, lineup-ul rămâne punctul central al identității festivalului tău. Cu el atragi fani, vinzi bilete și generezi discuții.

De-a lungul anilor, am primit un feedback foarte variat de la voi, publicul nostru. Am auzit de multe ori: “Wow, nu credeam că o să-i văd vreodată în România” sau “Nu cunosc trupele de aici, dar mi-a făcut plăcere să le descopăr.” Sigur, am auzit și “Asta nu e jazz!” și, o singură dată… “Nu-l aduceți pe Armin?”

Cum urmează să anunțăm mulți artiști interesanți, am vrut să vă explicăm procesul nostru din spatele selecției:

1. Vrem să descoperiți muzică nouă

Jazz in the Park este un festival în care oamenii vin cu inima deschisă, având încredere în noi că vom face recomandări bune. Da, încercăm să avem 2-3 nume pe placul iubitorilor de jazz clasic, dar vrem să facem din jazz un limbaj universal, accesibil.

2. Ne dorim un lineup echilibrat

Programul festivalului este gândit astfel încât fiecare scenă să vă poarte prin stări diferite. Rareori veți auzi două concerte similare, unul după altul. Festivalul trebuie să fie o explozie de stiluri și influențe.

 

3. Numele mari care impresionează

În fiecare an, încercăm să avem 1-2 headlineri “pe val”, care atrag atenția de la prima strigare. Anul acesta, de exemplu, îl avem pe Ibrahim Maalouf.

4. Jazz și world music – un mix perfect

Am observat că stilul world music se potrivește perfect cu atmosfera din Parcul Etnografic, așa că, de câțiva ani, avem un nume mare și din această zonă. Până la urmă, și jazzul este produsul unei comunități, deci putem spune că e world music într-un fel.

5. Artiștii români au mereu loc la noi

Ne pare rău că nu putem acomoda pe toată lumea, dar sprijinim industria locală cât de mult putem. Cam 30-40% din programul festivalului este dedicat artiștilor români.

6. ”Heritage acts” – legendele pe care trebuie să le vezi măcar o dată

În fiecare an, vrem să aducem cel puțin un artist legendar. Aceștia sunt cei care au influențat muzica, cei pe care poate într-o zi nu îi vom mai avea printre noi. E o datorie să-i vedem live măcar o dată. Billy Cobham și Cymande sunt doar două exemple din trecut.

 

 

7. Noul val de jazz – viitorul sună bine

Astăzi, majoritatea artiștilor depind de onorariile din concerte, așa că își diversifică stilurile pentru a ajunge la mai multe festivaluri. De aici vine mixul tot mai comun de jazz cu hip-hop, neo-clasic sau muzică electronică. Și asta e grozav, pentru că aduce noi fani spre jazz.

8. Concertul care încheie ziua e crucial

Ultimul concert al fiecărei zile trebuie să lase o impresie puternică. Vrem să vă vedem zâmbind, discutând despre ce v-a plăcut cel mai mult, atenți la muzică și nu la telefoane. Când văd liniștea și concentrarea publicului, știu că am făcut o alegere bună.

9. Da, ne permitem și guilty pleasures

Am avut și momente în care am ales trupe doar pentru că le iubim. Fun Lovin’ Criminals e un exemplu – e una dintre trupele mele preferate și m-am bucurat enorm să o ascult alături de voi, în festivalul meu preferat.

10. DJ-ii sunt parte esențială din festival

Poate ați remarcat că, în ultimii ani, avem tot mai mulți DJ-i la festival. Ei sunt curatorii care ne învață muzică nouă, cei care scormonesc prin colecții obscure ca să ne deschidă orizonturile. Fără DJ-i, nu am fi avut hip-hop. Fără hip-hop, jazzul poate că nu ar fi fost la fel de popular acum. Sigur, avem reguli: vrem ca seturile lor să se potrivească festivalului, să creeze atmosferă, nu să fie petreceri.

 

 

În concluzie

Selecția noastră nu e complicată, dar e făcută cu grijă. Jazz in the Park este, înainte de toate, o sărbătoare a muzicii. Nu ar trebui să conteze dacă cunoști trupele din line-up sau dacă ești fanul unui anumit gen. Ceea ce contează e să vii cu inima deschisă, gata să descoperi.

Noi nu suntem un festival de refulare, suntem unul de relaxare, introspecție și liniște. Artiștii noștri sunt buni și își dau silința, fie că sunt elevi talentați din România sau instrumentiști consacrați din străinătate.

Măcar o dată pe an, #ascultă!

Al vostru, Alin.

Go to Top

Abonează-te la newsletter

ȘI PRIMEȘTI UN VOUCHER DE 10% REDUCERE
PENTRU ABONAMENT