Skip to content Skip to footer

De ce parcul etnografic este noua noastră casă

În anul 2013, cu prima ediție Jazz in the Park am reușit să scoatem plăcuțele inscripționate cu textul „Nu călcați iarba” din Parcul Central și să-l redăm cu adevărat comunității. Acum, în 2022, alegem să dăm oamenilor un alt parc, de această dată plimbându-i prin gospodării, curți, șuri, case și câte și mai câte, într-un loc pe care-l simțim mai aproape de om, mai liniștit, mai „pus deoparte”: Parcul Etnografic „Romulus Vuia”.

De ce? Ei bine, avem mai multe motive.

În primul rând, cel mai important lucru pentru noi în luarea deciziei a fost feedbackul primit de la participanții festivalului. De la aceștia am aflat că s-au simțit extraordinar în inima „satului”, mutarea festivalului acolo fiind, pentru ei, una dintre cele mai bune idei pe care am luat-o. Altfel spus, Parcul Etnografic ne-a venit ca o mănușă (și, într-adevăr, și noi simțim asta).

Al doilea motiv ar fi că vrem să oferim oamenilor șansa să descopere, alături de noi, frumusețea unui spațiu nemaipomenit, în care fiecare curte vine cu propria-i poveste și cu o încărcătură emoțională care completează perfect vibe-ul pe care festivalul îl aduce cu sine. E important să știm și, dacă nu știm, să aflăm din ce rădăcini ne tragem, care ne sunt strămoșii și cum trăiau ei, pentru că doar cunoscându-ne trecutul putem să ne schimbăm viitorul în bine.

Dorința noastră e să ne revedem cu bine și în acest an și să lăsăm muzica să ne călăuzească pașii într-unul din cele mai frumoase parcuri ale Clujului. Vă așteptăm!

Go to Top

Abonează-te la newsletter

ȘI PRIMEȘTI UN VOUCHER DE 10% REDUCERE
PENTRU ABONAMENT

Competiția Jazz in The Park