În drum spre poarta înaltă a Parcului Etnografic ne întrebăm: de ce venim la Jazz in the Park? Venim pentru experiențe, pentru muzică, pentru câinii ce se bucură alături de oameni, pentru alpaca ce gustă și ea câte ceva din festival, un fir de iarbă, un acord de chitară? Poate venim tocmai pentru că „aici, la Cluj, la Jazz in the Park, e sinteza, contopirea spațiului carpato-danubiano-pontic de jazz”, după cum spuneau ieri cei de la JazzQuarters Trio?
În realitate cred că venim pentru oameni. Venim pentru noi. Să ne ascultăm puțin mai atent, să ne iubim puțin mai tare, să ne simțim bine.
Energie și dans cu Pantaloons
A doua zi începe energic, cu zâmbet și dorință de mișcare. În inima festivalului, sus pe deal, parcă soarele care umple de raze Parcul Etnografic nu se mai simte atât de fierbinte și putem respira aerul proaspăt. Pantaloons reușesc să ridice la dans publicul care stă la umbră și Hill Stage se înalță odată cu notele ce aleargă libere din saxofon. Fără să ne dăm seama, ne unim toți în aceeași mișcare și simțim. Simțim ritmul, simțim energia bună, o primim și o dăm mai departe. Dacă la trup ne mișcăm diferit, aici, acum, sufletele se unesc într-unul singur. Și iubim. Iubim muzica, iubim viața. „Love everyone, love yourself!” ne transmite și trioul în timpul concertului – o aducere aminte, în caz că ne-am prins în goana timpului și am uitat să ne dăm timp să mai și stăm, să ascultăm, să iubim.
Emoție și speranță cu Andrei Irimia
De pe deal, conduși de mulțimea încărcată cu voie bună, ne îndreptăm spre un moment de tihnă, de închis ochii și de visare. Ne așezăm pe iarbă și începem o călătorie în noi. Simțim, în piesele lui Andrei Irimia, o notă de speranță. Purtați de emoția notelor înalte, ascultăm cum ritmul scade ușor în intensitate, urmând apoi să crească. Suișuri și coborâșuri ca în viață schițează din pian artistul și îmbină armonios poezia cu muzica. Simplitatea unor versuri pline de taine și înțelepciune ne învață adevărata însemnătate a conceptului „less is more”.
Vinyl fair – O căutare a sensului zilei de azi printre discuri
Viața se învârte asemeni unui disc de vinil, iar eu sunt acul ce stă fix și atinge, se plimbă, experimentează, caută discul numa’ bun de luat acasă, de ascultat pe propria prispă, mai puțin tradițională, de acasă.
Iubire și bunătate pe prispă
Așa cum ne-am obișnuit, după-amiezile la Jazz in the Park ne îmbie la discuții despre muzică, despre viață, despre noi. Moderată de Horia Ghibuțiu, discuția de sâmbătă caută să găsească răspuns la o întrebare spinoasă, după cum precizează jurnalistul de la Rock FM: „Face muzica societatea și oamenii mai buni?”. Larisa Perde, fondator Șaraimanic și Tudor Sbîrcea, psihoterapeut și fiu al dirijorului Petre Sbîrcea, dezbat cu interes acest subiect într-o discuție despre regăsire, recunoștință, întoarcere la rădăcini, relaxare, iubire și joacă. De la Larisa aflăm cum muzica e despre noi și că în noi se află o lume pe care avem nevoie să o recuperăm, iar „artiștii sunt oglinda noastră”. Larisa ne amintește cât de important e să ne simțim bine, să ne simțim noi, în timp ce Tudor vorbește despre terapia prin muzică și rolul unui festival ca Jazz in the Park de a ne aduce în realitate, de a ne determina să ne ascultăm, să ne observăm. Cei doi afirmă că muzica e o formă de libertate și că e important să-ți dai voie să te joci. În fond, efectele pozitive ale unui festival de muzică sunt că ajută lumea să se iubească în toate formele ei.
Fericire și obsesie cu 7th SENSE pe prispă
Tot pe prispă ne întâlnim și cu tinerii de la 7th SENSE, Laura Benedek, Sergiu Bivol și Lucas Contreras. Discuția cu ei gravitează în jurul bucuriei de a cânta, de a găsi sunetul perfect împreună, de a crea împreună. Armonie, groove, melodie sunt ingredientele lor pentru a reuși să se apropie de public, iar această apropiere este una sinceră, autentică prin muzica lor jazz accesibilă și proaspătă. A fi îndrăgostit de propriile creații poate duce de multe ori la un ego exagerat, însă acesta nu este cazul celor de la 7th SENSE. Dragostea – chiar obsesia – pe care o au ei pentru propriile piese cântate pe scenă ajunge la oameni și sensibilizează. Pentru a experimenta emoția de la concertul lor, trebuie să mai avem puțină răbdare, încă o zi și vom fi acolo, în fața scenei, să trăim alături de ei bucuria de a cânta și de a asculta.
Ecou și călătorie cu The Heliocentrics
Mai spre seară, ne adunăm din nou la Backyard Stage, unde suntem atrași de ecourile și efectele sonore care ne poartă într-un tărâm în care simțim că totul e posibil. The Heliocentrics combină jazzul cu psychedelic-funk și cu ethnic music, iar rezultatul e o călătorie dincolo de granițele celor cunoscute până acum în lumea jazzului. Totul devine o armonie perfectă, un tablou de culori, mișcări și zâmbete.
Ritm interior și apus de soare
Încet-încet, ne continuăm călătoria la Find Your Rhythm (School of Drums & Hearts), unde abia de ne găsim loc printre ceilalți doritori de a-și sincroniza bătaia inimii cu cea a tobelor. Ne așezăm între prieteni ce se armonizează, străini ce încearcă să-și unească ritmurile interioare, individuale și indivizibile într-unul singur, complex și sub apusul care ne mângâie. Razele ne luminează palmele, bătăile se întețesc, iar ritmul e aproape să fie găsit, mai lipsește doar un sunet, un sentiment, un gând și – e gata!
Joc și simțire cu Mansur Brown
Pentru prima dată în România, Mansur Brown cheamă oamenii spre Backyard Stage, cu acordurile pline de forță. Înconjurați de case vechi și copaci, ne simțim ca și când am fi chiar în curtea din spatele casei bunicilor, stând în hamac, ascultând melodia preferată la maxim în căști.
Acum suntem noi, acum nu mai suntem singuri, nu avem căști și am învățat să simțim muzica altfel. Ne poartă departe, și ne spune multe fără a avea nevoie de cuvinte. Piesa „Serious” ne duce cu gândul la copilărie, la cum am crescut, inflexiunile muzicale sunt ca jocul de-a v-ați ascunselea, un acord se ascunde, parcă, în urma celuilalt și se aleargă. Mereu m-am întrebat la ce se gândesc oamenii din publicul lui Mansur Brown atunci când închid ochii și se lasă purtați de ritm, de joc. Poate acela e momentul când doar simțim, lăsăm gândurile deoparte și trăim, frumos și sincer, un moment pe care nu-l vom uita.
Mă împiedic de un fir de iarbă și râd. Nu m-a văzut nimeni cum am simțit puțin cam tare ritmul. Muzica se trăiește cel mai bine dansând cu picioarele goale în iarbă!
Căldură și esență cu Mulatu Astatke
Tatăl ethio jazzului întregește cea de-a doua seară la Jazz in the Park. Mulatu Astatke ne încălzește atât la trup, cât și în suflet. Acultăm, dansăm și iubim fiecare clipă, savurăm fiecare notă cântată la vibrafon și la tobele conga. Suntem mulți și suntem frumoși, iar la mijlocul festivalului putem spune că muzica ne face, într-adevăr, mai buni.
E târziu și parcul urmează să-și închidă porțile. Urmărim luna spre ieșire, cu dor și bucurie că mai e o zi și mâine. O zi de Jazz, o zi de ascultat, de iubit și de simțit binele ce ne înconjoară.
Text: Alice Constantinescu, voluntar Comunicare & PR
Imagini: Mara Andrea Țuică, voluntar Comunicare & PR
