Când viața îți dă un loc superb în natură, îl faci și mai și!
Cum? Cu muzică bună și oameni frumoși!
Asta vei găsi anul acesta la a douăsprezecea ediție Jazz in the Park: natură așa cum doar un final cald de august îți poate oferi și acorduri ce te vor teleporta în toate colțurile lumii. Atmosfera de aici este ca o după-amiază de duminică: cu multă liniște și soare din plin. După ce parcurgi ce are de oferit festivalul, realizezi că zâmbești până la urechi, cu dinții, ca în pozele din copilărie (zâmbet datorat în mare parte cățeilor prietenoși pe care îi vei întâlni cu siguranță în drumul tău prin parc).
Dintr-o dată ți se ascut toate simțurile și faci ceva ce nu ai făcut de mult: asculți. Ce auzi? Un saxofon? Căței? Bass? Ploaie? Frunze?
Bine ai venit în Parcul Etnografic, te-a așteptat tot anul să-ți cânte!
Pe prispă cu Postmodern Jukebox
Prima zi de festival a început pe prispă, unde am urmărit un interviu fascinant cu trei membri ai Postmodern Jukebox: Tia Simone (voce), Rogelio Douglas Jr. (voce) și Adam Kubota (bass). Pe lângă carismă, inspirație și râsetele contagioase ce umpleau curtea, cei trei ne-au uimit cu poveștile lor. Ne-au adus aminte de complexitatea parcursului unui artist, pe care uneori îl uităm. Privindu-i, ne-am amintit cât de important este să descoperim artistul și dincolo de performance, costume și show.
Discuția de pe prispă a creat conexiunea unică și autentică între artiști și public, care s-a simțit și în timpul concertului lor.
Următoarea oprire: Londra, cu oreglo
Ar fi o subestimare să spun că abia așteptam să văd concertul celor de la oreglo. Ei au fost pentru mine soundtrack-ul ultimelor săptămâni și au adus la Cluj exact ceea ce speram să văd: atmosfera dintr-un mic club de jazz din Londra. Concertul lor a fost autentic, simțeam că asist la o repetiție a trupei sau la un jam session.
Sound-ul lor este ceva aparte. Chitara m-a uimit la fiecare solo, tobele sunt funky, clapele emană good vibes, iar tuba adaugă acel je-ne-sais-quoi. Linus Barry (chitară), Nicco Rocco (tobe), C-sé (clape) și Teigan Hastings (tubă) mi-au adus aminte că jazzul și generația mea se înțeleg foarte bine.
Am încheiat seara cu o plimbare prin festival, luând notițe cu ce vreau să mai experimentez în următoarele două zile. Cu siguranță mă veți mai găsi pe prispă, la târgul de viniluri sau în livada cu mere. Vedem mâine ce ne-a rezervat ziua 2 de festival.
Scris de Iulia Preda, voluntar Comunicare.
