E un grup pe care îl știm de ceva vreme și care ne-a ajuns în playlisturi cu melodia ‘Dove’. Care de fapt face referire la numele trupei inspirat dintr-un cântec tradițional din Caraibe, loc din care se trag toți membrii trupei. Înseamnă ‘peace & unity’, lucrurile pentru care militează și ei, încă din 1971 când s-a înființat trupa.
Totul a pornit datorită prieteniei dintre Patterson și Scipio, fondatorii trupei care locuiau în același cartier în Londra. După ce au început să cânte prin baruri, s-au hotărât să adune muzicieni și să formeze trupa Cymande. Toți cei șapte cântăreți veneau din Caraibe. În ‘71 au fost auziți de un producător care avea mare încredere în muzica lor. În ‘72 au scos primul lor album, apoi au cântat în deschiderea lui Al Green, fiind prima trupă din UK care a cântat în Apollo Theater în NYC. Cea mai apreciată sală din USA, totodată ajungând în TOP 20 în USA.
Mai apoi au scos al doilea album în ‘73, a urmat un turneu de succes în USA, dar în ‘74 când s-au întors acasă, în UK, au avut de suferit din cauza rasismului, așa că și-au oprit activitatea. Toții membrii trupei s-au întors la joburile pe care le aveau înainte, unii din ei lucrând ca avocați sau electricieni.
Între timp, muzica lor a fost folosită de mulți artiști de-a lungul timpul. Iar în 2014, datorită cererii publicului, Cymande și-a reluat din nou activitatea, doar că într-o formă redusă cu 5 membri. Doi dintre ei decedaseră.
Iar acum, 10 ani mai târziu de la reuniune, își lansează propriul documentar “Getting It Back: The Story of Cymande” și vin la noi în Parcul Etnografic. E o ocazie unică să-i vedeți live. Noi abia așteptăm!